fbpx

RePower EU - etapa I, Componenta A

Program finanțat de Uniunea Europeană prin PNRR

Finantare

  • 10.000 Euro (5.000 + 5.000)
  • Fonduri nerambursabile

Beneficiari

  • Persoane fizice vulnerabile
  • Din mediul rural sau urban

Ce oferim

  • Doar echipamente premium
  • Victron si Canadian Solar

Experienta

  • Peste 15 ani experienta
  • 2500+ Sisteme montate

Program RePower EU - Etapa I, Componenta A

Finanţare nerambursabilă de 10.000 Euro/beneficiar

Programul „RePower EU” este o inițiativă a Uniunii Europene privind acordarea de finanţare din fondurile europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării.

SCOPUL PROGRAMULUI

Programul RePowerEU – Etapa 1, COMPONENTA A are ca obiectiv principal sprijinirea persoanelor vulnerabile prin măsuri concrete menite să reducă impactul creșterii prețurilor la energie și să faciliteze accesul acestora la resurse energetice sustenabile. Prin aceste măsuri, Programul RePowerEU urmărește reducerea dependenței de sursele de energie convenționale, combaterea sărăciei energetice și creșterea rezilienței economice și sociale a comunităților vulnerabile.

Această componentă vizează:

RePower EU

Sisteme de panouri fotovoltaice
Voucher de 5000 EURO

Presupune instalarea de noi sisteme de panouri fotovoltaice (cu o capacitate netă de cel puțin 3 kW).

RePower EU

Sisteme de stocare a energiei
Voucher de 5000 EURO

Presupune instalarea de sisteme de stocare a energiei electrice (cu o capacitate utilizabilă de stocare a energiei electrice de cel puțin 5 kW).

Condiții de eligibilitate și documente necesare

Persoană fizică cu domiciliul în România

Beneficiarul final este persoană fizică cu domiciliul în România, iar adresa de domiciliu precizată în Cartea de identitate corespunde cu adresa clădirii rezidențiale obiect al proiectului.

Persoană vulnerabilă conform POAD

Beneficiarul final se regăsește pe Lista persoanelor vulnerabile, preluată de către MIPE, în baza datelor colectate și existente la nivel național de către Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD).

Drept de proprietate asupra imobilului

Beneficiarul final deține dreptul de proprietate privată asupra imobilului (teren și / sau clădire), la momentul depunerii cererii de finanțare. Beneficiarul final deține minimum 50% din suprafața utilă a clădirii și, în cazul în care se dorește implementarea pe teren, minimum 50% din suprafața utilă a clădirii și minimum 50% din suprafața terenului. Beneficiarul final și ceilalți proprietari își dau acordul cu privire la implementarea proiectului (conform contractului comercial dintre Solicitant și beneficiar).

Loc de implementare conform verificării GUEE

Locul de implementare a proiectului este situat în raza administrativă a județului în care Ghișeul Unic de Eficienţă Energetică (GUEE) a realizat verificarea prealabilă.

Clădire neclasată/neprotejată patrimonial

Clădirea nu este clasată/în curs de clasare ca monument istoric aflată în patrimoniul UNESCO, în patrimoniul cultural național, în patrimoniul cultural local din mediul urban și rural. Clădirea NU este inclusă pe lista patrimoniului cultural Mondial. Clădirea nu este amplasată într-o zonă de protecție a monumentelor istorice și/sau în zone construite protejate aprobate conform legii (verificarea aceste condiții se realizează de către GUEE).

Document de identitate beneficiar

Este necesar si actul de identitate al coproprietarului (în cazul în care în Cartea Funciara apar și alți proprietari nominalizați alături de solicitant).

Extras de carte funciară

Emis de autoritățile competente pe numele beneficiarului final (consumator vulnerabil de energie), cu maxim 60 de zile calendaristice înainte de data depunerii dosarului Beneficiarului final la GUEE.
Observatie: In cazul în care casa nu este intabulata: orice alt document eliberat de către autoritatea publică locală (APL), de exemplu: extras de rol fiscal, din care să reiasă dreptul de proprietate și cota de proprietate aferentă, emis cu maxim 60 de zile calendaristice înainte de data depunerii dosarului Beneficiarului final la GUEE.

Dovadă încadrare ca persoană vulnerabilă

O adeverință sau orice alt document emis de către GUEE/Primărie prin care se demonstrează că Beneficiarul final se regăsește pe Lista persoanelor vulnerabile.

Factură de curent

O factură de curent emisă pe numele solicitantului (dacă solicitantul este racordat la rețeaua națională).

Ai nevoie de informatii suplimentare ?

Ofertă sistem fotovoltaic off-grid / hibrid

Pentru oferta de mai jos, producția estimată a sistemului fotovoltaic este de 15 kWh/zi (media anuală zilnică), iar pentru luna decembrie este de 6,50 kWh/zi.

Componente si informatii sistem

4.65 kWp - putere panouri
5 kVA - putere invertor hibrid
10.24 kWh - energie maxima stocata
  • 10 buc - Panouri fotovoltaice Canadian Solar de 465 Wp mono
  • 10 buc - Structură de suport pentru acoperiș înclinat: tigla/tabla
  • Invertor hibrid Victron Energy Multiplus-II 48/5000/70-50
  • Regulator de incarcare Victron Energy SmartSolar MPPT 250/70-Tr Ve.Can
  • Monitorizare sistem: Victron Energy Cerbo GX
  • 2 buc - Acumulatori LPF (LiFeP04) compatibili cu Victron Energy - 5.12kWh (ZYC sau echivent)
  • Tablou/Tablouri de protectie curent continuu/alternativ
  • Material auxiliar (cabluri, conectori, pat, jgheab, pini, papuci, descărcătoare etc.)
  • Documentatie finantare (dosar prosumator, teste, schema monofilara)
  • Manopera si punere in functiune

Garantie sistem: 5 ani

Garantii suplimentare: 15 ani la panourile fotovoltaice

Randament garantat 25 ani

Informații utile

DESPRE PROGRAMUL RePower EU

Va prezentam in continuare cateva informatii utile despre programul de finantare RePower EU – Etapa I, Componenta A:

Care sunt activitățile eligibile?

Etapa I, Componenta A  se adreseaza doar persoanelor vulnerabile care nu dețin niciunul dintre cele două
sisteme (sisteme de panouri fotovoltaice, sisteme de stocare a energiei electrice) – inclusiv pentru clădiri rezidențiale izolate:

-> instalarea de noi sisteme de panouri fotovoltaice (cu o capacitate netă de cel puțin 3 kW)

și

-> instalarea de sisteme de stocare a energiei electrice (cu o capacitate utilizabilă de stocare a energiei electrice de cel puțin 5 kW).

Beneficiarul final poate fi persoană fizică, respectiv persoana singură/familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minime, care îndeplinește condițiile prevăzute în Legea nr. 226 din 16 septembrie 2021, privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările și completările ulterioare, și care se regăsește pe lista persoanelor vulnerabile preluată de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în baza datelor colectate și existente la nivel național de către Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD)

Carpat Energy utilizează cookie-uri și tehnologii similare pentru a-ți personaliza experiența, a analiza traficul și a-ți oferi reclame relevante. Unele cookie-uri sunt esențiale pentru funcționarea site-ului, în timp ce altele ne ajută să înțelegem cum interacționezi cu acesta.